Testimoniale
Dragoş Bucurenci despre In Your 20s

„Fiind singurul membru al juriului "still in his 20s", sigur că m-am bucurat să mă regăsesc în unele dintre temele care par să-i preocupe pe autorii scenariilor. Citindu-le, m-am bucurat să-mi confirm o părere mai veche, după care tinerii nu sunt nici aşa, nici altminteri, sunt atât de diferiţi între ei încât ceea ce îi desparte este mult mai interesant de urmărit decât ceea ce îi uneşte.”
Mihai Chirilov despre In Your 20s

„Mi s-a părut interesantă provocarea de a juriza un concurs a cărui tema e viaţa la 20 de ani văzută de cei care încă au vârsta asta şi pot judeca lucrurile la cald. Eu nu mai am vârsta asta şi nici nu sunt nostalgic după ea, poate ca sunt un caz aparte, nu ştiu. Drept care, în toate aceste proiecte am încercat să privilegiez acele perspective şi povesti documentare aproape limită, şi nu generalităţile exaltante, frivole şi foarte specifice vârstei. Am notat cu punctajul maxim trei proiecte ale căror premise şi subiecţi mi se par foarte relevante şi incitante.”
Andrei Gherman – echipa Stinky Shoe despre In Your 20s

Pentru mine concursul a constituit o provocare, ocazia de a face ceva nou.M-a atras si tema concursului pentru ca e interesant si chiar dificil sa surprinzi aspecte din viatza tinerilor pentru ca initial e greu chiar sa te si hotarasti ce subiect sa abordezi, viata la 20 de ani fiind cea mai colorata.
La 20 de ani e ca si cum te-ai trezi brusc intr-o alta realitate, incepi sa cunosti din subtilitatile vietii, sa vrei sa cunosti oamenii si in alt fel decat cum ii priveai pana acum, sa te gandesti putin si la ce o sa faci atunci cand vei fi "mare" si sa incepi sa dai din coate.... Despre mine la 21 de ani, in momentul asta pot sa zic ca.... abia astept sa vina 1Mai, sa ma pierd prin Vama, pe urma o sa imi amintesc ca mai e o luna pana la sesiune si o sa sper sa fie ok... Acum ca am castigat preselectiile, de-abia astept sa trecem efectiv la treaba.
Parlog Dan Stefan – echipa Energy Team despre In Your 20s

In your 20s este un concurs care mi se adreseaza - am 20 de ani si vreau sa spun cum ma simt la 20 de ani."Spun" printr-un documentar.Destul de simplu.
20 de ani este o varsta fresh, la granita dintre non-conformism si conformism in ceea ce priveste regulile societatii.E perioada in care razvratirea adolescentei se imbina cu domolirea maturitatii, rezultatul fiind un echilibru pur si simplu...cool.Cool?Da, de ce nu.Cool - ceva specific varstei.In plus, echilibrul e sanatos.
Dupa finalizarea filmului, vreau sa vad ca eu si echipa mea am reusit sa aducem pe ecran prospetimea, non-conformismul, energia, nebunia ce caracterizeaza varsta de 20 de ani.As vrea ca aceste "ingrediente" sa nu fie niciodata lasate din mana, pentru ca in esente ele reprezinta sarea si piperul vietii.Multi nu reusesc acest lucru.Dar si cei care reusesc.
Pentru telul stabilit, un documentar despre stilul de viata al skaterilor mi se pare potrivit.Ei sunt cei spre care lumea intinde degetul si spune: "Ce nebuni!".Hmmm…Ma intreb cati dintre cei care fac aceasta afirmatie au 20 de ani…si cati au trecut de aceasta varsta.Raportul e clar.
Sunt sigur ca daca ar exista "In your 30s", "In your 20s" ar fi superior din aproape toate punctele de vedere.
  1 2 3  pagina urmatoare
Utilizator:
Parola:  
Am uitat parola
Cont nou
"Creativity is inventing, experimenting, growing, taking risks, breaking rules, making mistakes and having fun"
Mary Lou Cook
Web design e-afacere.ro